marți, 29 noiembrie 2016

Vineri 25 noiembrie 2016 a avut loc bilantul activitatii desfasurate de Filiala 1 Bacau a S.C.M.D

Vineri 25 noiembrie 2016 a avut loc bilantul activitatii desfasurate de Filiala 1 Bacau a S.C.M.D., in prezenta presedintelui S.C.M.D. Col.(r.) Mircea Dogaru, vicepresedintilor Gl.fl.aer. Iosif Balan si Col.(r.) Monica Caloianu, sefa departamentului juridic.
Discutiile ce au urmat dupa prezentarea  bilantului au fost marcate de inaltul profesionalism al invitatilor, stapanind pana la cel mai mic detaliu prevederile legislatiei in vigoare cu privire la pensiile militare.
Dupa o scurta prezentare a demersurilor intreprinse de conducerea S.C.M.D. cu sprijinul filialelor, membri si nemembri de sindicat prezenti, au pus intrebari pentru a fi clarificate situatiile puse in discutie. Nu voi prezenta detalii cu privire la continutul acestora, insa exista urmatoarea certitudine, ca la finalul sedintei o parte din fostii membri care se retrasesera din sindicat s-au reanscris. Totodata s-au inscris noi membri achitand cotizatia pe anul 2017.
Este necesar ca aceasta structura sindicala sa continuie demersurile in domeniul pensiilor militare, ca numai uniti ne vom putea mentine statutul de pensionar militar, atat de contestat de alte categorii socioprofesionale si nu numai, chiar si de catre unii dintre cei mai inalti demnitari.
In numele filalei adresez multumiri invitatilor din conducerea S.C.M.D. si tuturor participantilor. 
Col. (r) Pavel Monoranu







miercuri, 23 noiembrie 2016

Adunarea generala a Filialei 1 Bacau

Informam militarii in rezerva si pe cei activi din garnizoana Bacau ca sunt invitati la Adunarea generala a Filialei SCMD Bacau, vineri, 25.11.2016, ora 12.00, la Cercul Militar din localitate.
Reamintim ca, alaturi de membrii SCMD, sunt invitati sa participe si reprezentantii ONG-urilor militarilor si politistilor, precum si cadre active aflate in prag de pensionare. De asemenea, au fost invitati si presedintii sau delegatii filialelor SCMD din localitatile apropiate (Piatra Neamt, Barlad, Vaslui, Targu Ocna, etc).
Pe langa problemele interne ale SCMD, vor fi prezentate diferite aspecte legate de legislatia militara actuala, de catre urmatorii membri ai Comitetului Director al SCMD:
  • Col. (r) dr. Mircea Dogaru - presedinte SCMD
  • Gl. Fl. Aer. (r) Balan Iosif - secretar general al SCMD
  • Col. (r) Caloian Monica - sef departament juridic 
 Sef Secretariat SCMD,
Lt. Col. (r) Rinciog Dumitru

marți, 22 noiembrie 2016

EFECTELE APLICĂRII ORDONANŢEI 57/2015


Astăzi dimineaţă am mers la Cercul Militar pentru o problemă personală si cu durere am aflat că încă un coleg de-al nostru Col.(r.) MIHALACHE GHEORGHE, ofiţer de tancuri, a decedat. Îi diminuase pensia cu 1200 le în urma recalculării din luna octombrie.
         DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE.
Col.(r.) Monoranu Pavel – S.C.M.D. Filiala Bacău
     
        P.S.
          - Este depus la capela Bisericii Sfinţii Voievozi. Înmormântarea miercuri 23 noiembrie 20166 la Cimitirul Militar BACĂU.