marți, 29 noiembrie 2016

Vineri 25 noiembrie 2016 a avut loc bilantul activitatii desfasurate de Filiala 1 Bacau a S.C.M.D

Vineri 25 noiembrie 2016 a avut loc bilantul activitatii desfasurate de Filiala 1 Bacau a S.C.M.D., in prezenta presedintelui S.C.M.D. Col.(r.) Mircea Dogaru, vicepresedintilor Gl.fl.aer. Iosif Balan si Col.(r.) Monica Caloianu, sefa departamentului juridic.
Discutiile ce au urmat dupa prezentarea  bilantului au fost marcate de inaltul profesionalism al invitatilor, stapanind pana la cel mai mic detaliu prevederile legislatiei in vigoare cu privire la pensiile militare.
Dupa o scurta prezentare a demersurilor intreprinse de conducerea S.C.M.D. cu sprijinul filialelor, membri si nemembri de sindicat prezenti, au pus intrebari pentru a fi clarificate situatiile puse in discutie. Nu voi prezenta detalii cu privire la continutul acestora, insa exista urmatoarea certitudine, ca la finalul sedintei o parte din fostii membri care se retrasesera din sindicat s-au reanscris. Totodata s-au inscris noi membri achitand cotizatia pe anul 2017.
Este necesar ca aceasta structura sindicala sa continuie demersurile in domeniul pensiilor militare, ca numai uniti ne vom putea mentine statutul de pensionar militar, atat de contestat de alte categorii socioprofesionale si nu numai, chiar si de catre unii dintre cei mai inalti demnitari.
In numele filalei adresez multumiri invitatilor din conducerea S.C.M.D. si tuturor participantilor. 
Col. (r) Pavel Monoranu







miercuri, 23 noiembrie 2016

Adunarea generala a Filialei 1 Bacau

Informam militarii in rezerva si pe cei activi din garnizoana Bacau ca sunt invitati la Adunarea generala a Filialei SCMD Bacau, vineri, 25.11.2016, ora 12.00, la Cercul Militar din localitate.
Reamintim ca, alaturi de membrii SCMD, sunt invitati sa participe si reprezentantii ONG-urilor militarilor si politistilor, precum si cadre active aflate in prag de pensionare. De asemenea, au fost invitati si presedintii sau delegatii filialelor SCMD din localitatile apropiate (Piatra Neamt, Barlad, Vaslui, Targu Ocna, etc).
Pe langa problemele interne ale SCMD, vor fi prezentate diferite aspecte legate de legislatia militara actuala, de catre urmatorii membri ai Comitetului Director al SCMD:
  • Col. (r) dr. Mircea Dogaru - presedinte SCMD
  • Gl. Fl. Aer. (r) Balan Iosif - secretar general al SCMD
  • Col. (r) Caloian Monica - sef departament juridic 
 Sef Secretariat SCMD,
Lt. Col. (r) Rinciog Dumitru

marți, 22 noiembrie 2016

EFECTELE APLICĂRII ORDONANŢEI 57/2015


Astăzi dimineaţă am mers la Cercul Militar pentru o problemă personală si cu durere am aflat că încă un coleg de-al nostru Col.(r.) MIHALACHE GHEORGHE, ofiţer de tancuri, a decedat. Îi diminuase pensia cu 1200 le în urma recalculării din luna octombrie.
         DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE.
Col.(r.) Monoranu Pavel – S.C.M.D. Filiala Bacău
     
        P.S.
          - Este depus la capela Bisericii Sfinţii Voievozi. Înmormântarea miercuri 23 noiembrie 20166 la Cimitirul Militar BACĂU.

duminică, 14 februarie 2016

Joi, 18 FEBRUARIE 2016 ora 16:00, convocam sedinta Biroului Operativ al Filialei SCMD

Ordinea de zi cuprinde:
  • Concluziile in urma adunarilor tardive ale comisiilor din M.Ap.N., conduse de S.M.G.
  • Masuri pentru participarea la Demonstratia din 6 Martie 2016 la BUCURESTI.
Anuntati pe toti cei ce doresc sa participe  la demonstratie  sa se prezinte  pentru precizari. Va rog anuntati camarazii pentru a  prezenta  la sedinta si chitantele de achitare a cotizatiei pe anul 2016.
 Va rog confirmati primirea mesajului. 
 Cu respect,
Col. (r.) Pavel Monoranu
DRAGI MEMBRI AI S.C.M.D. COTIZANTI,
 Ma vad nevoit sa ma adresez tuturor in acest mod intrucat in momentul cand ,,ajunge cutitul la os”, toti pensionarii militari care nici nu concep sa aiba statutul de rezervist (unii isi spun in retragere, ca vezi doamne au iesit din varsta), cum aud de o intrunire legata de cuantumul pensiei, ,,hai la lupta”!... Lasa la o parte  orice preocupare sterila de zi cu zi, vin la intrunire, se posteaza in primul rand si balbaie ceva pe intelesul lor, probabil referindu-se la: care va fi pensia, de ce au pensia mai mica decat colonelul X, unii avand grade si vechime mai mici, etc., etc.

Exemplul cel mai concludent este de la ultima intrunire de la Cercul Militar din Bacau, probabil ca nu este unic, cand niste ,,neica nimeni" au monopolizat discutiile cu probleme (punctuale) personale cu privire la cuantumul diferitelor pensii.

Diversiunea unor ONG-uri din sistem cu lideri bine platiti de cei interesati, continua.

Lupta abia acum incepe, caci periplul prin tara a unor generali si colonei nu a facut altceva decat sa dezbine categoriile de militari asa cum a facut-o Boc+Basescu in 2009, prin umilirea tuturor militarilor rezervisti.

          Nu vreau sa ma refer la faptul ca generalii sefi ai acestor comisii nu erau ancorati in realitate, domniile lor spunand ca au condus comisia, ca a fost un ordin ,,ca in armata”.

In cuvantul meu, printre problemele expuse am adresat si o intrebare, zic eu de bun simt: de ce nu au fost invitati si cadrele active, macar sa ia parte la discutii, ca de vorbit oricum nu puteau vorbi. Nu am primit nici un raspuns.

A fost inca o dovada ca se doreste disolutia. DIVIDE ET IMPERA! lui Basescu se mentine, pentru ca in sistem sunt inca multi basisti.

ASADAR FRATILOR LUPTA TREBUIE SA CONTINUIE.

Faceti-va datoria fata de structura care va reprezinta si hai sa  dovedim ca juramantul militar a fost rostit din dragoste fata de TARA!

 Presedintele Filialei 1 BACAU

Col.(r.),

             Monoranu Pavel

joi, 11 februarie 2016

O INTALNIRE TARDIVA. Ce bine ar fi fost daca era la stadiul de proiect.

              Intalnirea reprezentantilor M.Ap.N.  comisie condusa de distinsul Gl Cristinel Cernea, s-a incheiat intr-o incertitudine caracteristica intregului nostru sistem.
Din punctul nostru de vedere exceleaza sistemul militar  viciat de desteptii din clasa politica, cei care impun regulile jocului.
Comisia si-a facut treaba, cei intrebati au spus cate ceva , majoritatea s-au plimbat degeaba de la capitala in teritoriu,  mai vocal fiind reprezentantul CPS, care facand probabil parte din comisia care a amendat Legea 223/2015 prin OUG 57/2015, art.40, sau a studiat legislatia, sustinea punctul de vedere al guvernului, de parca el ar fi civil din gasca lui Ciolos.
Dl. Gl. Cristinel Cernea  cu o eleganta si o maniera caracteristica militarilor de carierea educati, a incercat sa ne spuna ca a executat un ordin ,,ca in armata”, conducand o comisie care sa ,,ia pulsul razvratitilor rezervisti”.
Am pus intrebarea de ce nu au fost convocati si reprezentantii cadrelor active la aceasta sedinta, pentru a lua act de ce li se pregateste? Doar este vorba de PENSIA MILITARA DE STAT.  Raspuns!!!!!!....Mirare!
Se urmareste dezbinarea unei entitati ,,armata” compusa din rezervisti si activi?
Deviza ,,DIVIDE ET IMPERA” a lui Basescu este crezul nostru? A devenit  arma forte a celor care sunt vremelnic la putere?
Am pus intrebarea legitima: Pensia militara de stat este un drept al celor care au servit patria o buna parte din viata, indiferent de grad si functie. De ce va bateti jos de militarii profesionisti care ies la pensie cu 600 lei?
Raspuns: Am facut multe pentru ei , am crescut varsta de pensionare de la 40 ani la 55 ani. Si ce daca, pensia tot 600 lei este.
Un alt subiect a fost al conditilor de munca acordat militarilor in conformitate cu functiile ocupate: La ce ne folosesc, in conditiile plafonarii la maxim 85%?. Expresia folosita de mine, ,,sunt ca o frectie la piciorul de lemn”. Abureli, abureli, abureli.
Daca vreti sa aveti credibilitate faceti-va treaba cu profesionalism. Nu va lasati dusi de val. Demonstrati-va profesionalismul si atatsamentul pentru slujirea unei cauze nobile. ,, IMI APAR TARA CHIAR CU PRETUL VIETII”
Presedintele SCMD Filiala 1 BACAU
Col.(r.) Monoranu Pavel

luni, 4 ianuarie 2016

CONVOCARE BO

Joi, 07 IANUARIE 2016 de SF, IOAN ora 16:00, convocam sedinta BO. Ordinea de zi cuprinde: -Discutii privind Legea pensiilor militare de stat -Discutii pe marginea articolelor aparute; Masuri pentru participarea la Demonstratia din 24 Ianuarie 2016 la BUCURESTI - Diverse. Va rog, anuntati camarazii pentru a fi prezenti la sedinta

duminică, 28 septembrie 2014

CONVOCARE ADUNARE GENERALA

In atentia membrilor Filialei 1 Bacau Joi, 2 octombrie, ora 16:30, convocam Adunareaa Generala a SCMD - Filiala 1 Bacau. Ordinea de zi va fi urmatoarea: - Prezentarea bilantului activitatii filialei de la ultima adunare generala pana in prezent. - Prezentarea executiei bugetului filialei pe 2013 si stadiul executiei in anul curent. - Discutarea propunerilor de modificari la statutul SCMD. - Alegerea noilor membri in BO sau reconfirmarea celor care fac parte acum din BO. - Stabilirea delegatului pentru CNR. Semneaza BO al Filialei 1 Bacau